Igor Munteanu: Credem că aceste alegeri prezidențiale sunt deja compromise de influența politică a guvernării
Igor Munteanu, președintele partidului CUB, a declarat că condamnă decizia Comisiei Electorale Centrale privind invalidarea semnăturilor depuse pentru înregistrarea sa în calitate de candidat la prezidențiale.
Mai mult, politicianul este convins că decizia CEC ar avea caracter politic.
“Calific decizia de ieri a Comisiei Electorale Centrală drept o execuție publică pentru un candidat incomod puterii. Decizia CEC este dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare. Doar a confirmat zvonurile conform cărora PAS ar lua măsuri drastice împotriva mea pentru poziția mea exprimată public în ultimele 3 luni”, a declarat Igor Munteanu în cadrul unei conferință de presă.
La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale CEC, PAS, Guvernului, Parlamentului sau Administrației prezidențiale nu au comentat în spațiul public aceste declarații.