Licitația de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost prelungită din nou. Este deja a patra încercare de a găsi un chiriaș pentru arendarea spațiilor comerciale din aerogară. Reprezentanții instituției au anunțat, luni, 30 septembrie că desfășurarea tenderului va avea loc în 22 octombrie. ”La 28 septembrie, curent, ora 17:00, s-a finalizat termenul de depunere a ofertelor de participare la licitație. Așadar, potrivit fazelor de desfășurare a procedurii, comisia de licitație s-a întrunit în ședință și prin decizia acesteia s-a decis prelungirea termenului de depunere a cererilor de participare până la 19 octombrie 2024” ), anunță aeroportul fără a comunica și motivul amânării.
Site-ul megatv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
Alte recomandări
Toate știrile