Un minor de 16 ani, condamnat la șase ani de detenție pentru omor

Judecătoria Soroca a emis recent o sentință în cazul unui omor a unui bărbat de aproximativ 60 de ani. Inculpatul s-a dovedit a fi un tânăr de 16 ani, elev în clasa a IX-a, care a fost condamnat la 6 ani de detenție, pedeapsă ce va fi executată într-un centru pentru minori.

Potrivit probelor prezentate în instanță, în vara anului 2023, inculpatul se afla în gospodăria mamei sale, alături de câțiva cunoscuți. La un moment dat, după consumul de alcool, a izbucnit un conflict între inculpat și victimă. Bărbatul a fost lovit repetat cu pumnii, picioarele și cu un obiect ascuțit, provocându-i răni grave, care au dus, în final, la deces.

După ce au realizat gravitatea situației, tânărul și complicele său au încercat să ascundă urmele faptei. Aceștia au dus trupul neînsuflețit într-o râpă de la marginea gospodăriei și l-au acoperit cu crengi și iarbă, sperând că nu va fi descoperit.

Câteva luni mai târziu, un localnic a dat peste oseminte, în timp ce aduna lemne. Autoritățile au fost alertate și, în urma unei expertize medico-legale, s-a confirmat identitatea victimei. Sora victimei, care l-a căutat intens după dispariție, a colaborat cu anchetatorii pentru a confirma identitatea fratelui ei.

știri.md

Site-ul megatv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
Alte recomandări

Alte recomandări