„Creșterea tarifului la energia electrică cu 70 la sută va scoate din buzunarul cetățenilor în acest an în jur de șapte miliarde de lei, cu peste trei miliarde de lei mai mult decît anul trecut. Asta va duce și la creșterea inflației cu două puncte procentuale”. Părerea îi aparține expertului economic, Veaceslav Ioniță, care crede că statul nu va putea compensa în întregime aceste cheltuieli.
„Aparent nu e mult că am avut și 35 de procente, dar să nu uităm că venim după un maraton de trei ani a creșterii prețurilor și dacă inflația ajungem la zece procente anual asta este mai mult decît indexarea pensiei.
Ceea ce înseamnă că din aprilie pensia care va fi indexată cu puțin peste șase la sută va fi sub rata inflației și pensionarii chiar dacă ar avea un pic mai mulți lei în buzunar, puterea lor de cumpărare va fi mai mică”, a menționat Veaceslav Ioniță.
Chiar dacă Guvernul promite că diferența între vechiul și noul tarif la lumină va fi compensată, iar cetățenii nu vor resimți creșterea, expertul spune că acest lucru este imposibil.
„Guvernul face ce poate, bani din păcate nu prea sînt, suportul extern din nefericire este mult sub așteptări, e o situație neplăcută cum nu ne ducem pînă la urmă tot la asta ajungem”.
Autoritățile au anunțat anterior că din ianuarie vor ajuta cetățenii, însă doar pînă la un plafon de 110 kilowați.
