Perciun: Examenul de clasa a IX-a se va defășura în acest an într-un format centralizat

Dan Perciun a făcut mai multe declarații în cadrul unei conferințe de presă cu tematica „Prioritățile Ministerului Educației și Cercetării (MEC) pentru anul 2025 și realizările anului 2024”.

„În 2025, am reușit să promovăm majorarea salariilor cadrelor didactice în funcție de gradul didactic. Ne propunem ca în primele șase luni ale anului 2025 să revenim la subiectul majorării sporurilor pentru cadrele didactice universitare. Planificăm în primul semestru al acestui an majorări semnificative.

Vom întreprinde eforturi pentru a atrage tinerii în domeniul de știință și cercetare. Vom dubla și tripla bursele doctoranzilor, care vor ajunge la 4.400 de lei. Vom continua investițiile și-n infrastructura instituțiilor noastre de învățământ. Este prioritară digitalizarea acestora.

În acest an, vom avea finalizate următoarele investiții. Peste 300 de școli vor fi dotate cu table interactive, 200 de grădinițe vor fi dotate cu mobilier nou, 40 de școli și grădinițe vor beneficia de lucrări de reparații prin Programul „Satul European 2”, vor fi procurate 39 de autobuze de capacitate mai mare – de până la 35 de locuri. La fel, vor fi asigurate lucrări de 200 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii universitare. Peste 20 de milioane de lei vor fi investite în școlile profesionale și colegii. Obiectivul nostru major din acest an este să convingem șase din zece absolvenți de liceu să aleagă o instituție de învățământ din Moldova”, a menționat Dan Perciun.

Ministrul a mai spus că examenul de clasa a IX-a se va desfășura într-un format centralizat.

„Testele de clasa a IX- a vor fi verificate centralizat, elevii vor avea trei șanse, nu două, pentru a susține examenul. Vor fi în premieră examene evaluate extern la câteva discipline în studiile profesional-tehnice.

Vom desfășura o campanie de informare privind plățile informale în instituțiile de învățământ. Vom avea prima și singura versiune a noului curriculum, 185 de experți naționali sunt implicați în acest proces”, a conchis el.

noi.md

Site-ul megatv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
Alte recomandări

Alte recomandări