O nouă rețea specializată în organizarea migrației ilegale, destructurată la Cahul

Poliția de Frontieră anunță despre destructurarea unei rețele specializate în organizarea migrației ilegale, formată din cetățeni moldoveni și ucraineni. Potrivit IGPF, gruparea acționa în zona de frontieră dintre localitățile Vulcănești și Vinogradovca, facilitând trecerea ilegală a cetățenilor ucraineni și legalizarea șederii acestora în R.Moldova, utilizată ca zonă de tranzit spre UE.

Conform datelor prezentate, membrii rețelei recrutau persoane cu vârste între 18 și 60 de ani. Unul dintre suspecți, a fost identificat, în timp ce ajuta doi cetățeni ucraineni să traverseze ilegal frontiera. Acesta se ocupa de preluarea, adăpostirea și ghidarea migranților spre frontiera UE, contra unei sume de 6 mii de euro.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, la data de 21 martie 2025, au fost ridicate: cartele SIM, cartușe de luptă, substanțe vegetale cu miros specific, documente și carduri bancare. De asemenea, a fost indisponibilizat și un mijloc de transport utilizat pentru transportarea migranților.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior i s-a aplicat arest preventiv pe o perioadă de 30 de zile.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor membrilor grupării și atragerea acestora la răspundere penală.

deschide.md

Site-ul megatv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
Alte recomandări

Alte recomandări