Economistul Veaceslav Ioniță a declarat că în ultimii ani Moldova pierde tot mai mulți specialiști tineri, iar acesta este indicatorul prin care poate fi evaluată activitatea guvernării.
„Numărul de oameni este ca o coroană a conducătorului. Orice conducător poate fi verificat prin ceea ce se întâmplă cu oamenii”, a spus expertul, transmite noi.md.
El a menționat că structura migrației s-a schimbat: dacă anterior din Moldova plecau oamenii de vârstă mijlocie în încercarea de a supraviețui, acum în masă pleacă tinerii.
„În trecut plecau oamenii cu vârste cuprinse între 35 și 55 de ani pentru că trebuiau să supraviețuiască, dar acum pleacă tinerii. Au câte 17 ani, abia au terminat școala și deja fug. Ei nici măcar nu consideră Universitatea din Moldova drept o opțiune”, a spus Ioniță.
Potrivit lui, statul cheltuie bani pentru instruirea cadrelor, dar, în final, țările dezvoltate primesc specialiști pe gratis. „Noi îi învățăm, cheltuim bani, iar apoi ei pleacă. Fratele meu a calculat: în Germania, pregătirea unui specialist costă aproximativ 100.000 de euro. Dar la noi? Noi pur și simplu dăm oameni gata pregătiți – forțe tinere, sânge proaspăt – țărilor dezvoltate”, a spus economistul.